O lacrimă se divide
În sute de cuvinte care
Dau naştere unei noi morale.
Falsul naşte valori,
Transformate în idei
Conducând aceeaşi lume
Fară scăpare şi eternă.
Să filosofăm cu ciocanul,
În hăuri crescute să formăm voinţă
Marginile le sărutăm cu speranţa
Unei noi lumi, dincolo de bine şi de rău.
Lumea devine un nucleu înjumătăţit,
Idolii sfârşesc în amurgul rece,
Unde o cruce devine metafizică de călău.
Condamnat la o reîntoarcere eternă,
Printre sclavi, stăpâni şi un demiurg mort,
Trăiesc clipe ca să le simt mereu...
Aceleaşi idei, aceeaşi durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu