Dacă mâine ar fi azi, probabil că încă ţi-aş spune un "Te iubesc" răguşit dar doar din priviri. Poate timpul nu s-ar mai juca cu mine şi l-aş lăsa să treacă mai repede ca şi un visător exilat în realitate.
Azi mi se împlinesc toţi anii pe care i-am dorit şi tot azi am plecat de lângă tine dar rămân.
Am sta amândoi într-un colţ de cameră şi ne-am chema sufletele să se îmbrăşiţeze pentru că noi nu ne cunoaştem dar vrem să ştim totul despre noi şi despre celălalt. La fel şi cu timpul: tu ai muşca jumătatea unei ore şi m-ai servi cu cealaltă; iar când ora devine clipă, clipa aceea suntem noi, ea rămâne eternă iar noi devenim trecători şi mâine ne desparte...
Nu prea se poate să opreşti timpul deşi l-ai creat. Devii dependent de el aşa cum eu am devenit dependentă de tine.
Tot ceea ce trăiesc şi am trăit cu tine, a fost etern pentru că trebuia să moară. Iubirea este eternă până când întâlneşte timpul.
O clipă îmi este de-ajuns să simt eternitatea pentru că ea atât respiră. O clipă mi-a trebuit să te înţeleg ca apoi să te iubesc. "Acum" este etern iar "mâine" efemer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu