Îndoiala este singura cutezanţă
a spiritului meu deschis,
caut fericirea şi o găsesc
în venele sculptate, azurii.
Îmi caut prieteni,
dar toţi sunt prea aproape
de fiinţa mea...
şi atunci devin ca ei
o copie pierdută.
Şi-n cruci mi-am pus speranţa,
fiind şterse demult
pe fereastra vieţii
iar acum rămân tot acelaşi om.
Căci mă afund in cunoaştere,
şi o sorb prea cu sete
pe când singurul orizont
ar trebui să rămân eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu