Zambetul orasului

             Azi am iesit din nou sa fac una din lungile mele plimbari obsesive. Eu cu mine insumi, strans lipiti. Din nou cerul atarna neclintit, aerul e linistit, calm. Dincolo de marele zid care ma inconjoara, muzicantii isi acorda instrumentele. Inca o zi de trait inainte de potop!Inca o zi!Pe celalalta parte a strazii injumatatite vad o femeie care vorbeste cu un fetus. Fetusul e gri, infasurat intr-o punga cu mesajul:"Craciun Fericit!". Femeia e frumoasa, are ochii albastrii si parul blond-auriu. Azvarle punga fetida iar aceasta se zdrobeste de vitrina unui magazin. Vanzatoarea vede punga, ma vede si pe mine si o fata moarta vreo doi metri in spatele meu. Ma priveste insistent iar apoi incepe sa rada isteric, scarpinandu-si sanii imensi. Ma intorc si vad barbati si femei stand cu bratele incrucisate si din cauza rasului le curg lacrimi pe obraji. Mi-am facut loc printe cei care se adunasera in jurul fetei culcate pe caldaram. Avea ochi caprui si multi pistrui. Eram eu. Un caine s-a oprit langa cadavru si a inceput sa infulece halci de carne din piciorul stang. De asta radeau cu totii - si am incercat si eu. Nu am putut. M-am intristat, o tristete infricosatoare cum nu mai simtisem niciodata in viata mea. Nu stiu ce ma apucase...
             Patru metri de locul incidentului, un pensionar se masturba ciudat de repede. O prostituata goala isi sterge mainile cu o batista. O face intr-un mod evlavios. Dupa asta, priveste apatica inspre cer. Arata de parca Dumnezeu tocmai ar fi sfintit-o. Foarte evlavioasa. Cu cat ma gandesc mai mult sunt mai convinsa ca nu intrebarea daca visez sau nu ma tulbura, ma chinuie ci aceea daca fata de pe trotuar sunt sau nu eu insumi. Daca e posibil sa-ti abandonezi trupul in vis sau in moarte, atunci e posibil oare sa ti-l parasesti definitiv, sa ratacesti vesnic fara trup, ca o identitate fara nume sau un nume neidentificat, un suflet detasat, indiferent fata de orice, un suflet nemuritor, poate incoruptibil, precum Dumnezeu - cine sa mai stie?. Din strada in strada, din bulevarde in bulevarde merg, lasand in urma o lunga procesiune de euri moarte si zornaitoare. Dar eu insumi pasesc mai departe si mai departe. Si-n tot acest timp aud cum muzicantii isi acordeaza instrumentele. Am ocazia sa fiu martora unei inmormantari iar apoi a unei nunti. Cadavrul meu e tot acolo, rancezeste in timp ce orasul se contopeste in fericire si durere. Orasul e bolnav. Tuseste cangrenat si urineaza sange. In fiecare pantece al orasului bubuitul copitelor de otel si de flegma, in fiecare mormant zornaitul cochiliilor goale. Ca o bolta de suferinta obscena, plina de ingeri-viermi, e pantecele cazut al cerului. In aceasta din urma intrupare a chinului, lumea intreaga e o rana deschisa impreuna cu preotii ei sodomizati si cu pacatele ei. Dar totusi, nu-i asa, zambeste. Zambeste, zambeste. Zambeste si lumea va fi mai buna. Zambeste si vei uita. Zambeste dracu' sa te ia! Zambeste caci "Mica Viena" iti va zambi si ea.