Imi place vara si nu mi-o place.De fiecare data acest anotimp aduce cu el nostalgii,amintiri,vise uitate,melancolii ca pe niste serviete grele,vechi si prafuite.Acum stau pe fotoliul tapitat intr-un model scotian foarte rosu,asemenea rosului de Burgundia.Ceea ce am si facut de cand m-a intampinat vara:am stat.Ma simt ca o leguma fiarta visand la cruditatea ei.
Am vrut sa citesc o carte.Pana la urma am reusit dar citeam fara sa inteleg nimic.Si ma trezesc ca am terminat de citit toate cele 400 de pagini in 2 zile.Timp pierdut aiurea.Mai bine stateam si priveam in gol...ca intotdeauna de altfel.
As da orice sa cunosc oameni noi,sa vad zi de zi fete noi si sa le deslusesc si cele mai ascunse sperante,temeri din priviri. Un cantec foarte la moda acum parca spunea:"Prietenii care ma accepta cum sunt ma plictisesc, iar cei care fug de mine nu-i mai gasesc...".Problema e ca "prietenii' mei nu fug de mine!Ba din contra!Ma inunda cu parfumul lor ipocrit parca imprimat pe hainele unor tarfe,asteptand sa alunece lin de pe trupul "doamnelor de companie" pentru a fi uitate numai pentru cateva clipe.Poate e si vina mea.Sunt oameni care calatoresc,persoane care pleaca sa vada nevazutul,biologi care studiaza plante,chimisti care "vad" atomii si prin mancarea lor calda dar sunt si persoane care dorm in fiecare zi intinse deasupra amintirilor prafuite,persoane care sufera de melancolie acuta zi de zi.Persoane asemenea mie.
De cateva zile ascult doar melodii line,aducatoare de nostalgii.Oare sa fie arsita de-afara de vina?Cineva spunea ca pentru a infrunta linistea,trebuie sa te tii legat de zgomotele asurzitoare ca si de ultima ta speranta.Ce pot sa spun acuma despre faptul asta?Am incercat.Am ascultat melodii cu decibeli mai giganti decat "gigantul" in sine.Si reactia a fost asemenea ascultand un do mohorat,atingand clapa unui pian.
Si poate mi-e rusine sa recunosc-eu care ma bateam cu pumnul in piept ca sunt o dura-dar mi-e dor de coridoarele pline ale liceului.Mi-e dor de colegi si de zapada putina care s-a asternut anul trecut deasupra aleilor care acum sunt topite(la propriu) de caldura de afara.Asta e!Noi,"racii",intotdeauna am pastrat in plus mai multe doze umplute pana la refuz cu sentimentalisme.
De la un timp nici nu mai simt nevoia de a fuma.Dar ticul de a cumpara tigari a ramas neschimbat.Ma duc la magazinul din coltul blocului gri,sa cumpar un pachet de tigari,pentru ca mai tarziu el sa stea linistit langa celelalte pachete neincepute.
Un vecin m-a sfatuit sa ma las si sa-mi cumpar de banii promisi tigarilor altceva.Altceva ce?Bunuri materiale?Nu,mersi.Poate putina fericire si umorul de altadata.Dar...dorintele astea nu se pot cumpara.Pentru ele exista altceva,numit:vointa.Ceea ce eu nu am posedat niciodata.De fiecare data cand am fost pusa fata in fata cu inevitabilul,am reusit sa ma ghemuiesc si sa ies afara prin acea usa mica si lasa.
Desi ar trebui sa fiu fericita,luna cuptorului este luna mea,voi mai inainta cu un an,eu ma simt batrana si plina de riduri.
Vara asta va fi asemenea celorlalte.Monotona si plictisitoare.Poate ar fi mai bine sa ma imprietenesc cu viitorul tomnatic.Vara reprezinta si timpul abisului in imaginatia multora.De ce nu ar fi si in a mea?
Un comentariu:
Cred ca ar trebui sa schimbi titlul blogului in "o monotonie oarecare".serios,ce se intampla cu tine?vara ti-a smuls talentu si l-a schimbat pe o galeata de lene absoluta.Misca-ti fundu afara din casa si mai fa niste poze,plimba-te,de-astea!Si ma simt bn ca nu fac parte din prietenii care stau pe tine cu izul lor ciudat...:))Dar tre sa zic ca m-ai lasat :O cu faza cu tigarile!!!nu-mi imprumuti si mie un pachet?:D
Trimiteți un comentariu