Dar nu exista asa ceva numai in imaginatia mea cateodata prea optimista.Intr-adevar exista fiinte(as putea sa le numesc astfel)care simt aceasta dulce,mieroasa liberate in fiecare zi.
Statui.Ma gandesc la statui.Des.Prea des.Intodeauna am gasit ca aceste siluete incremenite,inghetate au ceva misterios,modul in care stau atat de nemiscate printre frunzele miscatoare care apartin stapanilor padurii.Sau acolo,la capatul unui bulevard gri-oliv,catand la ceva ce nu suntem noi,care-i dincolo de noi,un spectacol nesfarsit care te tintuieste pe loc si pe care doar ele il pot vedea.
Marete,tragice...ale naibii statui!Cat as vrea sa fiu si eu de-a lor.Un trecut opac,prezent parca incremenit in timp si un viitor incremenit in timp dar cu o nuanta de roz-puf-de-rata.A,si sa nu uitam:liberatea.Fumegoasa,aurie,liberate.
Sunt totusi zile in care le compatimesc.Stiti voi acele zile in care totul pare prea perfect iar ele sunt martorele bliturilor orbitoare a unor oameni infatuati,grasi,unsurosi.Unde mai poate cobori speta umana,cosmaruri devenite realitati,o mare pata neagra,oarecum patetica cusuta cu ata alba pe un cearsaf de aceeasi culoare.
Intr-adevar statuile sunt acele fiinte perfecte:tacute,drepte,razand in sinea lor de o inteligenta microscopica a oamenilor,traind o eternitate.Eternitatea.Pretuita de toate fiintele pamantului.Stiu,stiu...sunt persoane care nu sunt de-acord cu faptul acesta.Prostii,minciuni gigantice.Aceklea sunt persoane care vor sa fie altfel,diferite de gandirea "monotona" a celorlalti.
Ma gandesc la statui.Siluete incremenite,inghetate...
Un comentariu:
Da,frumoase,maiestuoase,mereu de o superioritate inabordabila,aceste statui...si totusi,ele sunt cea mai buna dovada ca frumusetea e moarta si rece.E doar forma,liniste vesnica a materiei,mai vesnica decat Akasha si Enkil,mai rece,mai de nepatruns.Mai inesentializata...oare piatra are suflet?
Trimiteți un comentariu