Intr-un sfarsit s-a ridicat de pe scaunul acela inghetat si s-a uitat la mine transferandu-mi aere de ipocrizie:
-Dupa ce terminati,iesiti naibii din casa mea.Nu vreau sa va mai vad fetele alea odioase!
Si cu asta a plecat lovind usa cu atata putere incat am crezut ca portretul domnului V. se va sparge de covorul rosu de Burgundia-cica "Adus tocmai din indepartata Turcie"spuse domnisoara Vavasour-
El se uita absent la frunzele care cadeau molesite pe gazonul din fata casei,tuns perfect.Parea ca o pictura renascentista.Perfect:ochi negri,par lung de culoare abanosului,care,statea cateodata prea zulufit-asta imi placea cel mai mult la el:nu isi trata imperfectiunile cu o autoritate de plumb ca si acei oameni care cred ca pot sa atinga perfectiunea fizica-a,si buzele.Trandafirii,moi si...
Stateam plictisita pe patul cu baldachin iar el,ridicandu-se de pe scaunul din fata biroului,a ajuns langa geamul care surprindea parcul in care ne-am cunoscut(desi nu cred ca se gandea la asta).Eram doi straini desi ne cunosteam de atat timp.O liniste deranjanta isi facuse comod loc printre noi.Apoi,brusc,din camera cealalta radio-ul a inceput sa vorbeasca.Sunete neclare,suferinde:Crrrrr...crrrr...crrrr.L-am privit insistent pana cand si-a intors capul si m-a privit peste umar.
-Mai ai cafea?am intrebat soptit ca sa nu sparg linistea cu care deja ma obisnuisem si pe care am inceput sa o vad ca pe o adevarata binecuvintare.A pufnit dispretuitor uitandu-se usor mirat la mine si cred ca am vazut in ochii aceia intunecati si o raza de iubire.Sau...neah.M-am inselat.
-Si ce ai de gand sa faci acum?
-Cum adica?
-Adica dupa ce ai aflat ca toti banii mosului iti revin tie.
Din nou radio-ul:Crrrr...crrrr...crrrr.
-Nu stiu...nu cred ca vreau viata asta.pentru numele lui Dumnezeu,nici nu stiam ca nebunul de Vavasour a fost bunicul meu!
Nu a mai spus nimic intorcandu-si iar capul inspre geam,plictisit.L-am iubit.Mult.Pe el,cruzimea lui.Baia in miez de noapte.Totul s-a dus.Totul s-a risipit.Dar nu conteaza.In pofida timiditatii am reusit-cum a spus el-sa il cunosc mai bine decat oricine.Am invatat sa ii iubesc defectele:aroganta,minciuna...dar oare nu aceasta este adevarata dragoste?Oare?Am avut un sentiment de mult disparut,unei asezari pe o intindere vasta si moale,ca un cearsaf care se desface si cade pe pat sau ca un cort care se prabuseste,sustinut de perna de aer din interior.
Crrrr...crrrr...crrrr
A pus cana aristocratica pe pervazul geamului si mi-a zambit cu subinteles.Ceva de genul:"Ma vrei?Atunci,urmeaza-ma".Si a iesit afara din camera.
M-am gandit indelung la zambetul lui...dar,nu.Nu am sa mai fac greseala asta.Niciodata.
Crrrr...crrrr...crrrr... Mortii masii de radio!
Un comentariu:
cana aristocratica:))...vreau sa-ti scriu niste vorbe care mi-au placut foarte mult(Cella Serghi):"Toti suntem mari actori.Numai ca jucam ca pe vremuri,cu masti."
Trimiteți un comentariu